» Arhiva Sondaje Online
Ştiri
Ghișeul Unic – deschis acum și la Rîșcani
Publicat: Joi, 12 iulie 2018 de Serviciul Administraţie Publică

Astăzi, a avut loc deschiderea oficială a Centrului Multifuncțional al Agenției Servicii Publice din or. Rîșcani.

La ceremonia de lansare au participat președintele raionului Iurie Urzică, conducerea ASP, reprezentanți ai serviciilor deconcentrate din raion și reprezentanți ai administraților publice locale de nivelul I.

Președintele raionului Rîșcani a menționat că pentru cetățean este important să simtă grija statului. „Iată că am ajuns momentul când deschidem acest Centrul Multifuncțional unde cetățeanul de rând va primi servicii de calitate într-un singur loc”, a adăugat Iurie Urzică.

De astăzi, locuitorii raionului Rîșcani vor beneficia de servicii publice la un singur ghișeu. Centrul Multifuncțional Râșcani se află pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt nr.1. Anterior, clădirea a fost în gestiunea Serviciului Stării Civile. Edificiul a fost restaurat și transformat într-un oficiu modern.

La 14 ghișee cetățenii vor putea solicita peste 1000 de servicii publice. Printre acestea se numără servicii de documentare şi evidenţă a populaţiei, înregistrare şi licenţiere a unităţilor de drept, înmatricularea transportului, preschimbarea permisului de conducere, înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra acestora.

Spre deosebire ce celelalte centre multifuncționale, în oficiul de la Rîșcani este și o sală pentru înregistrarea festivă a căsătoriilor.

Alte înregistrări
Publicat: Miercuri, 13 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Pentru a nu admite ororile războiului în viitor, trebuie să asigurăm veșnic vie memoria trecutului. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 12 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi, 12.02.2019 a avut loc ședința de lucru cu reprezentanții ONG CCF Moldova și MS Diaconia privind participarea în proiectul ”Consolidarea capacităților specialiștilor din domeniul protecției copilului din RM”, Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 12 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
La seminar au fost invitat și au participat primarii, injineri cadastrali, producători agricoli din raion. La ordinea de zi au fost discutate următoarele întrebări: Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 08 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
În cadrul ședinței comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate au fost examinate mai multe subiecte privind plasamentul copiilor în serviciile sociale Citeşte mai mult...
Publicat: Vineri, 08 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi a fost desfășutară ședința comitetului organizatoric pentru organizarea și desfășurarea activităților consacrate marcării celei Citeşte mai mult...
Publicat: Miercuri, 06 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Astăzi în incinta Consiliului raional Rîșcani a avut loc ședința de lucru cu șefi de subdiviziuni și specialiști din cadrul Consiliului raional, cu genericul “Raportarea sistemului de control intern managerial și emiterea declarației de răspundere managerială”. Citeşte mai mult...
Publicat: Marţi, 05 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
La data de 04.02.2019 și 05.02.2019 Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lângă Comisia Electorală Centrală împreună cu Circumscripția uninominală nr. Citeşte mai mult...
Publicat: Luni, 04 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
În incinta Consiliului raional, astăzi, 4 februarie, s-a desfășurat seminarul cu tema „Aspecte problematice ale contabilității și modul de întocmire a rapoartelor financiare pentru anul 2018 în instituțiile bugetare; Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 02 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
Conform prevederilor legale, au fost organizate consultări publice pentru 4 proiecte de decizie care urmează a fi examinate la următoarea ședință a Consiliului raional și anume: A fost examinat proiectele: Citeşte mai mult...
Publicat: Sâmbătă, 02 februarie 2019 de Serviciul Administraţie Publică
La 1 februarie, în Republica Moldova este marcată, Ziua Autonomiei Locale şi a lucrătorului din Administrația Publică Locală. Cu aceast prilej, în cadrul Consiliului raional Rîșcani a fost organizat un eveniment la care au fost menționați cu diplome și flori mai mulți colaboratori ai aparatului președintelui și din alte subdiviziuni ale Consiliului raional. Citeşte mai mult...

Rezultate 1 - 10 din 361
» Toate înregistrările
Sus


 

 

-------------------------------------------
ONG-uri Raionale

-------------------------------------------

 

 

 

 

http://calm.md/img/nopicsmall_ro.png

Direcția Raională Învățământ, Tineret și Sport Rîșcani

 

    

https://declaratii.ani.md/searchDeclarations/index

 

                                                              http://actelocale.gov.md/ral/search?apl=19321

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rîșcani în imagini
Training IDIS Viitorul ”Consolidarea autonomiei locale” Studioul artistic „Aisedora”, conducator Ana Galagan

© 2016 Consiliul raional Rîșcani, Republica Moldova.
str. Independenţei 38, or. Rîșcani, MD-5600, Republica Moldova
Tel/Fax.: (256) 22058;
Web: www.riscani.md, mail: inforiscanimd@gmail.com

Linia verde anticorupție: (+373)7992411

Total vizitatori: 2356
Vizitatori ieri: 526
Vizitatori azi: 543
Online: 9